SALA SALINĂ
Hotel Aluniş Sovata
Pe lângă serviciile turistice și de tratament, clienții noștrii pot beneficia și de tratamente cu aerosoli salini în incinta sălii de tratament salin din complexul Aluniș.
Datorită realizării practice și a dotărilor Incintei Haloterapeutice, mediul creat în interiorul acesteia corespunde tuturor exigențelor de calitate europene în ceea ce privește confortul termic al persoanelor care vor efectua procedurile de haloterapie.
Statistici și rezultate medicale ale haloterapiei
În România cele mai serioase cercetări publicate, în domeniul Haloterapiei, au fost realizate de către Dr. Palfi Bela și colectivul său (Univ. de Medicină Tg. Mureș), care în perioada 1959 - 1972 a facut cercetări în mediul salin și pe pacienții Salinei Praid, obținând următoarele statistici și rezultate pentru afecțiunile respiratorii tratate:
- astm bronșic infecțios și alergic,
- bronșită astmatiformă,
- traheobronșită cronică,
- sinuzită maxilară,
- polipoză faringiană,
- amigdalită cronică,
- insuficiență respiratorie restrictivă,
- emfizemul pulmonar
Procentele de vindecări și ameliorări publicate sunt printre cele mai ridicate din cele cunoscute în lume: 85%
Aceste observații au fost realizate pe un număr de 2000 de pacienți tratați în perioada 1959-1972.
Exploatarea curativă a Halo - Camerei
Recomandări preliminare:
- efectuarea procedurilor terapeutice să se facă în condiții de confort termic uman 18 - 24OC;
- umiditatea relativă a incintei în care este amplasată Halo - Camera să fie cuprinsă între 55-70%;
- îmbrăcămintea folosită să fie lejeră, curată, igienică, de preferință din materiale naturale (canepa, in, bumbac, lână sau în amestec), nescămoșabilă;
- încălțămintea folosită să fie una strict dedicată acestei activități (de exemplu papuci igienici)
- în cazul staționării de mai lungă durată, este recomandat a se consuma doar apă, cu amendamentul a nu se vărsa sau stropi interiorul Halo - Camerei
- păstrarea curățeniei în interiorul Halo - Camerei
Tehnici de folosire a curei haloterapeutice
- Tehnica practicării curei în mediu Halo - Camerei tip Costa este foarte simplă: practicantul trebuie să stea în atmosfera Halo - Camerei o durată de timp cuprinsă între 30 min. și 4 ore zilnic, într-o cură de 12 - 18 zile.
- Diferențele de durată de inhalare a aerului salin sunt date de gravitatea afecțiunilor, perioada de cronicizare a afecțiunilor, frecvența de repetare a afectiunilor, etc.
- Prin șederea în mediu Halo - Camerei tip Costa și respirarea atmosferei acesteia, are loc inhalarea ionilor salini, datorită concentrațiilor și caracteristicilor chimico-fizice ale acesteia. Astfel, prin aparatul respirator, pătrund în organism aerosolii salini necesari curei de tratare.
- Aerosolii salini, care au dimensiunile cuprinse între 0 si 5 Âl(m ajung direct in alveolele pulmonare. Aerosolii cu dimensiuni mai mari de 5 Âl(m se depun pe căile respiratorii superioare, nas, gură, faringe, laringe, unde la fel sunt absorbiți de către organism, dar într-o cantitate mai mare (cca. 1 - 1,5 mg/sedință) și care au rol de dezinfecție și fluidizare a mucusului acestor organe.
- Datorită prezenței pe cale naturală a ionilor de Ca, Mg, I, Br, aceștia sunt la fel, inhalați și transportați la celulele organismului, realizându-se în acest fel o foarte bună mineralizare la nivel celular.
Indicațiile principale pentru folosirea eficientă a Halo - Camerei
- pentru persoanele sănătoase sau aparent sănătoase o expunere a organismului la atmosfera salină cca. 30 min/zi pentru obținerea de rezultate de prevenție și mineralizare a organismului, timp de 12 - 18 zile o cură, care poate fi repetată ciclic la cca. 1 lună sau ori de cate ori este necesar
- pentru tratarea de răceli ușoare (tratament complementar), între 30 și 60 min/zi, timp de minim 12 zile
- pentru astmatici, depinzând de gradul de manifestare a bolii, între 1 ora și 4 ore/zi, timp 14 - 21 zile/cură, cură care poate fi repetată ciclic, cu o durată de repaos de cca. 14 zile, sau ori de câte ori este nevoie
- pentru diverse boli respiratorii, depinzând de gradul de manifestare a acestora, între 30 - 60 min și 2 - 4 ore/zi, timp de 14 - 21 zile/cură
- în curele preventive, mai ales în perioadele de schimbare a anotimpurilor, când organismele sunt predispuse la îmbolnaviri, între 30 - 60 min/zi timp de min. 12 zile.
- în curele de remineralizare a organismului, în curele de întreținere, în curele de relaxare, în curele refacere, în curele de prevenție, etc. între 30 - 60 min./zi
ori de câte ori se dorește min. 30 min./zi
Nota!
- Expunerea corpului uman la atmosfera Halo - Camerei nu are contraindicații în condițiile prescrise de exploatare!
- Procedeul folosirii Halo - Camerei presupune staționarea în interiorul acesteia, cu ușa închisă, timpii recomandați mai sus sau cei recomandați de medicul curant.
Recomandări utile
- Se recomandă folosirea unei îmbrăcăminte și a unor încălțăminte dedicate doar curelor din Halo - Camera, spre exemplu: halat de casă din bumbac sau amestec, papuci de unică folosință, igienici sau alte încălțăminte similare.
- Păstrarea curățeniei în Halo - Camera este importantă, deoarece nu se poate aspira, doar mătura ușor și cu atenție, pentru a nu dizloca sarea zdrobită dintre rosturi! A se folosi doar măturici dedicate acestei activități!
- Ștergerea elementelor din lemn se poate face doar cu lavete moi sau perii moi, eventual ușor umezite, fără folosirea detergenților sau a altor substanțe pentru curățenie. A se folosi doar lavete sau perii dedicate acestei activități!
- În cazul în care se observă deteriorări ale suprafețelor, placărilor de sare, elementelor constructive sau defectarea unor subansamble gen: mânere, închizătoare, grătare de protecție, băncuțe, garnitură de la ușă, balamale, etc., este imperios necesar a se lua legătura cu firma care a realizat Halo - Camera sau personalul specializat și autorizat în acest scop.
TARIFE:
- 15 LEI/ oră/pers
- 20 LEI/2 ore/pers
- 25 LEI/3 ore/pers
- 10 LEI/oră (copii până la 14 ani)